Separarea cunoaşterii de normă şi trăire

Metodologic eu cer ceva greu; sa separam mesajele despre, de mesajele cum trebuie si de mesajele simtiri.Pentru acuratete distingand in orice moment cunostinta de regula si de tarire putem face distinctia dintre adevar, bine si frumos dintre minciuna, rau si urat.

Acordati-mi incredere si veti vedea ca jocul este mare.Este atat de mare ca si mie mi-e frica de el.Este o aventura.Am predicat-o timid de mai mult timp dar lumea fuge de asemenea formula de a fi.

Pentru o prima deschidere eu desfac problema cognitiva de origine care este reproducerea umana in urmatoarele sub probleme: reproducerea ca proces natural biologic, reproducerea ca proces psihologic, reproducerea ca proces social.Fiecare din aceste procese se desface in altele.

Apoi dupa ce vedem cum stau aceste procese putem abia sa discutam despre cum trebuie sa fie aceste procese.Instituirea unui set de reguli pentru fiecare proces nu poate fi intemeiata decat pe parcurgerea primei etape adica a celei cunoastere a conditiilor cauzelor si legilor.Nici in aceasta faza nu trebuie sa ne lasam cotropiti de trairi.

Trairea trebuie separata atat de cunostinte cat si de reguli deoarece nuputem trai frumosul daca nu am cunoscut adevarul si nu am faptuit binele.Frumosul este ultimul si nu poate fi decat intemeiat pe adevar si bine.

Cultivarea spiritului individual

Pornim de la individul uman căci noi totdeauna suntem indivizi. Avem un trup, adică o parte biologică şi un suflet adică o parte psihologică.Bineînţeles că avem o  anterioritate şi   o posterioritate dar în prezent suntem numai noi (sau la limită sunt numai eu ).

Fundamentul spiritului este psihicul nativ.Însuşi psihicul are trei categorii de procese  de naturi diferite: cognitive, volitive şi afective.
În cursul vieţii şi în interacţiune cu exteriorul fiecare din aceste categorii de procese dau naştere unor produse care pot ieşi în afara individualităţii: procesele cognitive dau cunoştinţe, procesele volitive dau acţiuni şi procesle afective dau contemplaţii. Exteriorizate, produsele psihice umane devin obiective. Pot fi considerate fără greşeală obiecte deoarece pot intra în posesia altui psihic uman individual. Abia acum avem de a face cu spiritul obiectivat.

Atăta  timp cât un produs al procesului subiectiv rămâne în suflet, el nu este un produs spiritual. Criteriul distincţiei dintre spiritual şi nespiritual este stadiul în care se găseşte produsul. Dacă un produs se exteriorizează, obiectivându-se şi este interiorizat de către un alt subiect individual avem proba definitivă a existenţei spiritului. Trecerea din subiectivitatea unui individ în obiectivitatea unei existenţe ca mesaj cognitiv, ca act al voinţei ca sau ca trăire materializată într-o operă de artă este actul de naştere al spiritului obiectiv. Aceasta este cultura. Întotdeauna între două sisteme psihice individuale are loc o activitate spirituală dacă şi numai dacă ceea ce se creează într-unul se reproduce intim în celălalt.Împosibilitatea reproducerii în sinele tău  a ceea ce este în sinele celuilat indică absenţa spiritului obiectiv. Abia din momentul trecerii din această imposibilitate prin posibilitate în realitatea exterioară comprehensibilă de un alt suflet individual uman avem cultura.

De aici rezultă că produsele culturale sunt produse ale spiritului subiectiv (neobiectivat).Ele nu pot fi decât de natura proceselor psihice care le-au creat. Fiecare proces psihic fundamental va da un anumit tip de produs concretizat: cogniţia-cunoştinţe, voliţia-acţiuni, afectivitatea-opere contemplabile.Bineînţeles că la ieşirea din sufletul individului toate procesele concură la obiectivare dar dacă urmărim bine esenţa fiecărui produs avem o dominantă cognitivă sau una volitivă sau una afectivă.

Atunci când abordăm cultura contactăm un obiect.Dacă nu există un obiect nu există cultură.Entitatea carea rămâne numai în sufletul individului care a creat-o nu este cultură.Pentru ca ceva să devină obiect de cultură acel ceva din sufletul individului trebuie să mai parcurgă două etape: obiectivarea şi apoi subiectivarea de către un altul.

Subiectivarea este un proces complex.Simpla prezenţa în realitate a unui obiect cultural nu este nimic altceva decât un fenomen natural.Devine un fenomen uman adică spiritual în a doua fază adică în subiectivare.În subiectivare se face în primul rând o distincţie între partea subiectivabilă a obiectului şi partea nesubiectivabilă adică neasimilabilă de către individul în cauză.Ce rămâne în afara înţelegerii individului este cultură materială adică nespiritualizabilă în conjunctură.Ceea ce este subiectivabil este totalitatea cunoştinţelor, regulilor, şi trăirilor încorporate şi decriptabile din obiect, de individul ce îl asimilează.De aceea considerarea unui produs cultural trebuie să fie întotdeauna triadică şi separatoare de valori încorporate.

Luarea în fiinţarea proprie a unui produs cultural este făcută prin multiplul filtru al necesităţilor trupeşti şi sufleteşti ale individului.Într-o formă superioară, asimilarea unui produs cultural înseamnă surprinderea şi captarea mulţimii cunoştinţelor, normelor şi trăirilor întrupate în obiect.Indistincţia dintre  valoarea cognitivă, acţională şi contemplativă a creaţiei culturale, adeseori rătăceşte pe individul şi grupurile ce asimilează cultura indiferent de şcolarizarea lor.

Profesionalizarea filosofiei

Geniala inventie este internetul. M-am uitat prin multimea publicatiilor romanesti si am gasit “Observatorul cultural”. Bun. Aspect vizual impecabil. La o prima privire. Pentru prostime impresia este confortanta; avem academie, academicieni, filosofi, savanti, artisti. Lumea e frumoasa tara e prospera. Imi musc buza si ochii imi dau semn de lacrimare. Este o reactie emotionala a celui celui ce si-a pierdut tineretea crezand in frumusete, uitand de bine si de adevar.

Acum sunt si eu unul din cei vinovati. De ce? Pentru ca nu am murit. Nu la revolutia din 89, ci altadata, inainte sau dupa, atunci cand mi-am dat seama la 18 ani in socialism sau la 35, in capitalism, ca viata nu mai are valoare in parametrii in care ajunsese.

S-a pus o problema si cineva o transeaza. Macelareste. Mestesugareste. In asa fel incat toata lumea sa traiasca, toata lumea sa cerseasca, toata lumea sa supravietuiasca si nimic sa nu se mai clinteasca. Facem o revolutie neclintita si neclintitoare. Saraca puritate sufleteasca! Cum este vestejita si omorata de dragul unui hoit trecator! Eu insumi sunt pus acum in situatia de a critica necrutator cu riscul de a-mi fi sters si mesajul de pe internet si daca dau de mine si bruma de bunuri agonisita dupa o viata chinuita.

Ei bine, cetateni, va mai spun inca o data ca viata se traieste si moartea se moare si gandul se gandeste! Academicianul si profesorul universitar de filosofie Mircea Flonta ia in dezbatere o problema si o rezolva, chipurile. Deci. “Profesionalitate si evolutie profesionala”

“Nu exista un acord al publicului cu privire la cei care reprezinta, astazi filozofia in Romania. Intelectualitatea literar-artistica se gandeste la autori care reflecteaza intr-un stil elevat si atragator asupra unor subiecte ce vin in intampinarea preocuparilor unui cerc larg de cititori. Acestia sunt filozofii scriitori. Un public mai restrans, cel care se intereseaza de problematica unor discipline consacrate in literatura filosofica internationala, ii va avea in vedere in primul rand,pe cei care practica in mod profesionist filozofia, numiti intr-un trecut mai indepartat filozofi universitari. Urmand modele consacrate in tari cu o traditie academica exemplara, acestia fac cercetare intr-un perimetru tematic bine delimitat, elaboreaza sinteze de specialitate, indruma studenti si doctoranzi. Dupa parerea mea, nu are sens sa ne intrebam care sint “filozofii adevarati”. A-i citi pe cei care reprezinta primul sau cel de al doilea gen este, pana la urma, o chestiune de inclinatii si preferinte intelectuale. Ceea ce produc atat unii cat si ceilalti poate fi excelent sau lamentabil in raport cu standardele genului. Ma voi referi in cele ce urmeaza doar la preocuparile filozofice profesionale.”

Atat. Mie imi ajunge. Restul textului este consecinta logica a admiterii introducerii de mai sus. Daca musc momeala, trebuie sa o si mananc.

1. Dar ce? Exista un acord al necultilor cu privire la cine este filozof in Romania? Sau se subintelege ca necultii nu mai conteza.

2. Implicit autorul articolului la acest punct nu scrie de filozofi caci tot asa se subintelege ca nu exista filozofi romani. Aici am cam fi de aceeasi parere. Dar stiu ca aici este si frica lui cea mare.

3. Stie intelectualitatea literar artistica ceva de se gandeste la autorii care reflecteaza aupra unor subiecte, nu ce vin in intampinarea, ci care vin de la intalnirea cu preocuparile unui cerc larg si nu neaparat de cititori cat de traitori. Ceva le spune lor ca acolo este o cauza, un factor generator. Dar lumea trebuie intoarsa invers ca sa fie in acord cu puterile timpului.

4. Ca sa scape de aceasta intelectualitate literar-artistica ii numeste filozofi scriitori. Gata. Le-a sucit mintile. Acum pot visa in continuare. Se pot autocontempla ca filozofi. (A nu se intelege ca eu apar intelectualitatea literar artistica filosofica.Nici eu nu ii suport,dar nu am ce face.) Si razandu-si in barba merge mai departe. Pare a-si zice “Suntem oameni seriosi, ce naiba!”

5. Publicul acela mai restrans sa nu se mai intereseze de problematica disciplinelor consacrate in literatura filozofica internationala pentru ca noi nu traim in international, ci majoritar in national adica in Romania. Acea problematica poate fi reiesita din experienta altor popoare si solutiile la acele probleme folosesc in primul rand acelor natii.

6. Cei care practica in mod profesionist filozofia, de buna seama nu sunt iubitori de intelepciune si deci nu sunt filozofi si iata de ce: filozofia nu este un mestesug, o meserie, o profesie sau cunoastere pura a unui obiect, o stiinta.
Filozofia descinde dintr-o stare primitiva a spiritului in care spiritul era unitar in trinitatea sa. Inainte ca spiritul sa se instraineze el insemna simultan a sti, a voi, a simti apoi a cunoaste, a face, a contempla. Numai inmultirea oamenilor si complicarea colectivitatilor au dus la ruperea Unului in sufletul omenesc astfel incat a fost nevoie de diviziuni si specializare, in sensul ca unii indivizi trebuiau numai sa stie, altii numai sa faca, si altii sa simta, apoi altii mai tarziu sa cunoasca pe grupe specializate dupa obiect, sa actioneze dupa scopuri dispersate in practica colectivitatii si altii sa contemple frumosul in intruchipari naturale, sociale sau artistice.
Indepartarea aceasta de Unul originar este inceputul, cheia si secretul nefericirii noastre (si implicit a lipsei noastre de intelepciune). Filozofia este cea care tine si mai incearca sa tina aceasta unitate a spiritului individual ca sa nu ne rupem si sa ne desfiintam.
Filozofia este iubirea de intelepciune, iar intelepciunea este unitatea si armonia omului cu sine si cu lumea. Eroarea in care a intrat omenirea nu este totusi aceasta diversificare ci tocmai necontracararea centrifugitatii spiritului actual.
Este necesar un efort adecvat, proportional de unificare spirituala actualizata care nu poate fi realizata prin mijloace standardizabile incadrabile unei profesiuni. Revenind la profesorul nostru ne trezim in situatia mestesugarului care in secolul XXI face roti de carute cu care se vor transporta ogive nucleare intercontinentale. Rotaritul este depasit ca profesie de evolutia sistemului uman de ansamblu.
Nu are cum sa se profesionalizeze filozofia pentru ca ea este in esenta umana in cel mai inalt sens al termenului! Da, admitem ca mijloacele ei de lucru se perfectioneaza dar scopul ei este acelasi si beneficiarul este si ramane omul.
Nu cred ca principiile stiintifice de activitate cum ar fi de exemplu regula diviziunii si specializarii muncii este aplicabila filozofiei desi aduce progrese in reflectie. Oricum pentru ca nu pot in dimensiunea unui articol ca acesta sa clarific chestiunea statutului filosofiei ca forma suprema a spiritului omenesc circumscriu solutia in zona distinctiei intre conditia gnoseologica, praxiologica si estetica a omului.

6. Ba are sens sa intrebam cine sunt filozofii adevarati ai Romaniei! De ce nu exista un acord, o unitate de convingeri asupra filozofilor actuali ai Romaniei? La cine se raporteaza un filozof? Cine il defineste pe el? De ce apare filosoful si care este ratiunea lui de a fi? Ma iau dupa ceea ce a spus Marx, anume ca societatea Renasterii a avut nevoie de titani si si ia creat. Este vorba de necesitate si posibilitate, de potenta si act, patru entitati la a caror intersectie poate sa apara acel conglomerat sau sinteza bio-psiho-socio-culturala care se poate numi cu certitudine filozof. Pentru a putea ajunge la o intelegere trebuie sa cadem de acord asupra ipostazelor in care se poate gasi spiritul uman in ultima descompunere anume cunoasterea, actiunea, contemplatia. Iubirea de intelepciune ne duce la intelepciune. Intelepciunea este atunci cand nu exista nici o ruptura intre a cunoaste, actiona si a contempla in unul si acelasi individ.
Cum se produce aceasta in conexiunea colectivitatii.Prin cresterea organica a spiritului individual din cel colectiv.Dar cel colectiv trebuie sa existe! Aici este intrebarea.Unde nu exista spiritul unitar al neamului acolo nu se poate naste unitatea sufletului individual.

Profesore…cei care au facut filosofie in neamul romanesc au murit. Le simtim sufletul zvacnid in noi. Trupul lor din pamant ne striga “sa nu lasati acest pamant in grea paraginire!”. Si fata lor ramane intoarsa catre adanc datori si ei fiind catre cei din adanca vechime.
Numai noi cei schimbatori, pe pamant ratacitori umblam prin mlastina disperarii cu mintea incalcita de gandurile plate venite din semintii ce nu au nimic din al nostru suflet si vor sa ne omoare.
Suntem pierduti caci ne lipseste lumina. Nu mai credem in nimic.