Crearea noţiunii

Punctul de plecare în crearea noţiunii este necesitatea de a acţiona asupra obiectului în scopul de a folosi proprietăţile lui utile şi de a înlătura sau de a neutraliza pe cele dăunătoare sau inutile.

Oamenii încep prin a-şi satisface necesităţile iar gândirea îmbrăţişează obiectul prin acelea dintre laturile lui prin care obiectul poate satisface o anumită trebuinţă practică.

Desprinderea unei însuşiri sau grup de însuşiri dintr-un obiect se face la început prin comparaţie.
Direcţia în care se produce comparaţia este determinată de importanţa pe care o au pentru practică însuşirile obiectului.

În faza copilăriei comparaţia este impusă de însuşirile contrastante.

Comparaţia omului matur are un izvor mult mai importanat: legătura obiectelor şi însuşirilor lor cu cu sarcinile activităţii practice.Comparaţia pe criteriu practic ne stimulează să comparăm însuşirile situate la intervale mari de timp, de spaţiu la diferenţe mari de structură a obiectului.

Bibliografie

1. P.V. Tavaneţ 1957, ,,Logica,, Editura ştiinţifică, Bucureşti

Unilateralitatea cunoaşterii ca ipostază a spiritului individual

Intelectualul îşi face iluzia că prin viaţa comodă pe care o duce va atinge absolutul. Nu realizează în planul conştiinţei eroarea în care se află prin faptul că se raportează pur cognitiv la realitate.

Nu există identitate între cunoscător şi cunoscut nici în cazul aşa-zisei autocunoaşteri. Separându-te de ceea ce cunoşti veşnic vei împărţi Universul în două: tu subiect şi el obiect.

Totdeauna este un Sine şi un Afară de sine . Chiar dacă acel Afară de sine este în subiectivitatea individului cunoscător subiectul se detaşează ieşind din subiectivitatea iniţială creindu-şi o alta din care priveşte obiectul aşa-zis subiectiv care în fapt devine întru adevăr obiect.

Noţiunea şi reprezentarea

Noţiunea se deosebeşte de reprezentare prin faptul că reprezentarea este reproducerea intuitivă în conştiinţă a contemplării vii, senzoriale a obiectului iar noţiunea este redarea generalizată în gândire a unor conexiuni şi relaţii determinate dintre obiecte şi însuşirile lor.

Noţiunea apare întotdeauna ca o parte a unei legături logice în cadrul unei judecăţi.

Reprezentările pot fi gândite şi izolat şi cu legături logice.

Principiul faptului împlinit

Crearea faptului împlnit

În orice acţiune trebuie să conferim obiectului acţiunii acele proprietăţi pentru care investiţia noastră de efort fizic sau psihic şi eficienţa să fie cel puţin egale dacă nu mai mari decât le-ar putea realiza un partener sau un adversar.

Explicaţie:

Se porneşte de la supoziţia acţiunii în cadrul unei lupte.

În cadrul unei lupte fiecare agent acţionează potrivnic celuilalt. Adică fiecare vrea să facă din obiectul acţiunii exact inversul a ceea ce vrea să facă adversarul. Depăşirea adversarului se face prin schimbarea însuşirilor obiectului în aşa fel încât dacă agentul advers ar vrea să-l mai facă aşa cum a fost ar trebui să depună cel puţin tot atât efort cât a făcut primul agent. Acest fapt îl pune pe agentul advers în inferioritate acţională prin aceea că îi consumă timpul, energia, banii, mijloacele, în general resursele pentru un scop pe care adversarul său l-a depăşit. Agentul care l-a pus pe adversarul său în faţa faptului împlinit porneşte de la construcţia făcută şi orice efort îl ridică şi mai mult în faţa adversarului în timp ce adversarul abia se chinuieşte să anihileze modificările făcute de agentul iniţial.

Această regulă trebuie aplicată în strânsă legătură cu regula pregătirii prin sinteză a acţiunii deoarece trecerea nechibzuită la faptă poate să nu aibă asigurarea necesară şi agentul care are iniţiativa poate deveni vulnerabil. Această regulă cere caracterul secret a actului de transformare a obiectului deci o acţiune prin surprinderea adversarului nepregătit.

Particularizări

O subregulă a acestei reguli generale este regula pregătirii materiale a lucrului de efectuat.

Dacă acţiunea este asupra unui obiect fizic atunci agentul trebuie să asigure materiile prime, materialele, mijloacele de muncă, operatorii specializaţi, energia ce urmează a fi utilizată

O altă subregulă derivată din princpiul faptului împlinit este pregătirea psihologică a acţiunii.

Dacă acţiunea se exercită asupra unui om sau grup de oameni aceştia trebuie informaţi, obişnuiţi cu sarcina, aduşi într-o stare cognitivă, volitivă şi afectivă favorabilă transformării căreia vor fi supuşi astfel încât actul transformării lor să fie natural, evolutiv.

Agentul însuşi trebuie să realizeze această pregătire psihologică a sa deoarece s-ar putea ca acţiunea să pară obişnuită dar în realitate să aibă laturi ieşite din comun derutante pentru agenţii înşişi.