Înţelepciunea este întreita calitate a omului de a fi cunoscător, agent şi contemplator al existenţei şi devenirii personalităţii sale, a Umanităţii şi Universului.
Cunoaşterea esenţei, direcţiei şi sensului Existenţei este prima condiţie a înţelepciunii.
Înţelepciunea este ipostaza în care ajunge omul atunci când se cunoaşte pe sine, cunoaşte direcţia şi sensul vieţii proprii, cunoaşte Umanitatea şi sensul existenţei sale şi de asemenea cunoaşte Universul şi sensul devenirii lui.
A doua condiţie a înţelepciunii este acţiunea, adică intervenţia transformatoare în realitatea în care persoana trăieşte astfel încât să-şi pună existenţa personală în acord cu cu sensul evoluţiei proprii, cu sensul evoluţiei Umanităţii şi cu sensul evoluţiei Universului.
A treia condiţie a înţelepciunii este contemplarea. Această latură a înţelepciunii se realizează prin componenta afectivă a personalităţii şi constă în trăirea armoniei esenţiale pe coordonatele esenţiale ale existenţei. Contemplarea este încoronarea realizării celorlalte două condiţii necesare ale înţelepciunii: cunoaşterea şi acţiunea.
Natura afăcut omul astfel încât numai prin întrunirea celor trei condiţii poate deveni înţelept.
Înţelepciunea este scopul filozofării.
